toamna. iar...
iar a venit toamna. chiar ca nu ma asteptam. asa o consecventa, n-am mai vazut pana acum. vine an de an. pentru mine, vine de 49 de ani incoace. fara gres, aproape intotdeauna in septembrie. daca nici asta nu e punctualitate, nimic nu mai este.
toamna copilariei mele mirosea, pana sa merg la scoala, a vinete coapte pe plita neagra de otel,direct pe focul aragazului. cand mireasma asta se potolea, ii lua locul miroul intepator si dulceag de otet pentru gogosari. gogosarii, care, asa cum cocorii prevestesc primavara, anuntau salata boeuf!
din '74 (scoala generala 149, deschidere speciala pentru clasa Ia - 24 clase paralele, 45 de copchii in fieare clasa, decretei, alea, alea...) toamna mea a inceput sa miroasa a manuale noi, de care facea rost tata, a hartie movulie de impachetat carti si caiete, a lipici scos din borcan de plastic cu o mica lopatica, a cerneala care pica doar la paginile numerotate a cietelor de teme. mirosul de vanata coapta si de otet pentru gogosari erau inca acolo. insa grija extemporalelor si a iesitului la tabla le infrangea. cred ca de asta nu mi-a fost draga scoala: pentru ca mi-a dat la o parte vechile iubiri.
apoi a venit toamna Parisului. o toamna toamna. fara nimic deosebit. ploaie, vant frig si intuneric. fara nicio pretentie estetica. pe langa vreme urata, toamnele mele pariziene, patru la numar, aveau si gustul sarat al dorului de acasa. un acasa pe care il percepeam ca pe o inchisoare, caci anii aceia au ani de temnita pentru Romania, dar un acasa cu prieteni cu care puteam iesi in oras, un acasa cu miros de zacusa, bors proaspat si iz, paradoxal, de libertate.
din 1983, s-a reintors toamna Bucurestiului. 5 toamne de adolescent, cu adieri de frunza cazuta si dor de Paris.
din '88 au fost si sunt toamnele Sandei, iar din 1994 au fost si sunt toamnele Marei. ale lor si ale mele.
le-am iubit si le iubesc pe toate.
toamna copilariei mele mirosea, pana sa merg la scoala, a vinete coapte pe plita neagra de otel,direct pe focul aragazului. cand mireasma asta se potolea, ii lua locul miroul intepator si dulceag de otet pentru gogosari. gogosarii, care, asa cum cocorii prevestesc primavara, anuntau salata boeuf!
din '74 (scoala generala 149, deschidere speciala pentru clasa Ia - 24 clase paralele, 45 de copchii in fieare clasa, decretei, alea, alea...) toamna mea a inceput sa miroasa a manuale noi, de care facea rost tata, a hartie movulie de impachetat carti si caiete, a lipici scos din borcan de plastic cu o mica lopatica, a cerneala care pica doar la paginile numerotate a cietelor de teme. mirosul de vanata coapta si de otet pentru gogosari erau inca acolo. insa grija extemporalelor si a iesitului la tabla le infrangea. cred ca de asta nu mi-a fost draga scoala: pentru ca mi-a dat la o parte vechile iubiri.
apoi a venit toamna Parisului. o toamna toamna. fara nimic deosebit. ploaie, vant frig si intuneric. fara nicio pretentie estetica. pe langa vreme urata, toamnele mele pariziene, patru la numar, aveau si gustul sarat al dorului de acasa. un acasa pe care il percepeam ca pe o inchisoare, caci anii aceia au ani de temnita pentru Romania, dar un acasa cu prieteni cu care puteam iesi in oras, un acasa cu miros de zacusa, bors proaspat si iz, paradoxal, de libertate.
din 1983, s-a reintors toamna Bucurestiului. 5 toamne de adolescent, cu adieri de frunza cazuta si dor de Paris.
din '88 au fost si sunt toamnele Sandei, iar din 1994 au fost si sunt toamnele Marei. ale lor si ale mele.
le-am iubit si le iubesc pe toate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu